O oră de școală despre baterii
Elevii află ce au bateriile înăuntru, de ce nu se aruncă la gunoi și unde trebuie duse când se descarcă. Cu Voltică Reciclescu, o baterie care a fost reciclată.
Bateriile vechi au un drum. La ora asta, elevii află care e.
Bateriile sunt în aproape orice obiect din casă și ajung prea des la gunoi. Acolo se pierd metalele din ele, iar cele cu litiu pot lua foc.
Ora de Reciclare explică, pe înțelesul fiecărei vârste, ce e într-o baterie, ce se întâmplă cu ea după cutia de colectare și ce poate face fiecare elev. La final, clasa primește o temă practică: vânătoarea de baterii.
65 din 100
de baterii mici vândute în România au ajuns la colectare în 2022. Media Uniunii Europene a fost 46, iar ținta pentru 2030 este 73.
Surse: Eurostat, Regulamentul UE 2023/1542
231.000 de tone
de baterii mici s-au vândut într-un singur an în Uniunea Europeană (2023).
Sursa: Eurostat
Peste 1.200
de incendii într-un an în camioane de gunoi și centre de deșeuri din Marea Britanie, pornite de baterii aruncate la gunoi (estimare).
Sursa: Material Focus
Aceeași temă, pe înțelesul fiecărei vârste
Bateriile sunt prima temă a Orei de Reciclare. Fiecare nivel are prezentarea lui, cu exemple potrivite vârstei.
Școala primară
Clasele 0–IV
- Ce este o baterie și unde se ascunde prin casă
- De ce nu o aruncăm la gunoi
- Unde o ducem când s-a descărcat
Gimnaziu
Clasele V–VIII
- Ce metale sunt într-o baterie
- De ce o baterie aruncată poate lua foc
- Drumul de la cutia de colectare la fabrică
- Testul mit sau adevăr
Liceu
Clasele IX–XII
- Cum funcționează o baterie cu litiu
- Ce metale se recuperează și în ce proporție
- Ce cere legea europeană
- Cifrele colectării în România
Cum decurge ora
Ca orice oră de curs: prezență, lecție, test, temă și întrebări. Exemplul de mai jos e ora pentru gimnaziu, de 50 de minute.
- 5 min
Prezența
Elevii îl cunosc pe Voltică.
- 23 min
Lecția
Prima baterie, bateriile ascunse prin casă, ce e înăuntru, de ce nu se aruncă la gunoi și drumul spre reciclare.
- 5 min
Mit sau adevăr
Clasa votează cu mâna ridicată.
- 7 min
Ce facem concret
Reguli simple și tema pentru acasă.
- 10 min
Întrebări
Voltică și colegii lui răspund la întrebările elevilor.
Voltică ține lecția. Colegii lui răspund la întrebări.
Voltică le vorbește elevilor despre baterii. Colegii lui sunt și ei în clasă: la final, răspund la întrebări despre reciclare în general, de la plastic și hârtie la electronice și resturi de mâncare.
Voltică Reciclescu: lecția despre baterii
Colegii lui: întrebări și răspunsuri despre reciclare
Întrebări frecvente
Aveți altă întrebare? Scrieți-ne în formularul de programare.
Pentru ce vârste este ora?
Pentru toate nivelurile: școala primară, gimnaziu și liceu. Fiecare nivel are prezentarea lui, cu exemple și un test potrivite vârstei.
Cât durează?
O oră de curs, din care aproximativ 10 minute sunt pentru întrebări.
Cine ține ora?
Profesorul clasei, cu prezentarea pregătită de noi. Fiecare slide are note pentru profesor, cu timpul recomandat, ce să întrebe clasa și sursele informațiilor.
De ce avem nevoie în clasă?
De un videoproiector sau un ecran mare. Prezentarea se deschide direct în browser, fără instalare, și există și în format PDF.
Unde ducem bateriile strânse de elevi?
La o cutie de colectare: la școală sau în orice magazin care vinde baterii. Magazinul trebuie să le primească gratuit, chiar dacă nu cumpărați nimic, conform Regulamentului UE 2023/1542 (articolul 62).
Se vorbește și despre alte materiale?
Lecția este despre baterii. La întrebări, Voltică și colegii lui răspund și despre reciclare în general: plastic, hârtie, metal, electronice și resturi de mâncare.
De unde sunt informațiile?
Din Regulamentul UE 2023/1542 privind bateriile, datele Eurostat și rapoarte ale organizațiilor de reciclare. Sursa fiecărei cifre este trecută și în notele prezentării.
Aduceți Ora de Reciclare la școala voastră
Completați datele școlii și vă contactăm ca să stabilim ora.
Un proiect realizat de